În ediția din 1 Mai a podcastului Hai live cu Turcescu, discuția s-a concentrat asupra transformărilor profunde care afectează alegerile și participarea democratică în România. Într-un ton critic, invitații au analizat influența inteligenței artificiale, degradarea discernământului public și colapsul formelor tradiționale de campanie electorală.
În cadrul ediției de joi a podcastului „Hai live cu Turcescu”, difuzată pe canalul de YouTube Hai România, Dan Andronic, Mirel Curea, Tavi Hoandră, Victor Ciutacu și Robert Turcescu aduc în discuție tema cea mai aprinsă a momentului: alegerile. Conversația se desfășoară într-un registru critic, cu accente îngrijorate privind modul în care procesul democratic se transformă sub presiunea noilor tehnologii și a erodării culturii civice.
Invitații nu ezită să pună sub semnul întrebării viitorul campaniilor electorale clasice și relevanța partidelor în era digitală. Discuțiile ating teme precum influența inteligenței artificiale, lipsa de responsabilitate a elitei politice și prăbușirea discernământului colectiv.
Alegerile viitorului: de la afișe la algoritmi
Robert Turcescu a observat că, în satele prin care a trecut recent, panourile electorale sunt complet goale. A lipsit bătălia de altădată pentru vizibilitate. A legat această lipsă de interes de dispariția campaniei electorale tradiționale.
S-a terminat”, a spus el, subliniind că rețelele sociale au devenit esențiale. În opinia sa, nu mai este nevoie de sedii de partid sau echipe clasice de campanie.
Un cont TikTok bine gestionat valorează mai mult decât zeci de afișe sau pliante. Tot el a remarcat că ultimele update-uri de software integrează AI, ceea ce va schimba fundamental comunicarea politică.
„Sunt undeva în afara Bucureștiului, la câteva zeci de kilometri. Nu, nu foarte departe, dar m am uitat cu mare atenție prin satele prin care am trecut, înțelegi?
Sate, orășele mai mici, nu știu ce. Băi, știți că sunt panourile, celebrele table albastre din mijlocul localităților. Pe aceste table, în urmă cu niște ani de zile erau foarte multe afișe. Erau înghesuite să era bătaie. Cine lipește cât mai multe afișe care să fie mai vizibil, mai nu știu ce, sunt goale. Bă, nu mai are nimeni, cum să spun, interesul să pună acolo mecla unui candidat la președinție.
Pentru că și aici leg cu ceea ce spunea Dan și vreau să și dezvolt un picuț pentru că partea asta de, hai să spunem, campanie electorală clasică, așa cum am apucat o, mai ales în ultimii 35 de ani, aia a murit. La revedere, s-a terminat, ea nu mai există.
Este vremea rețelelor sociale, este vremea mesajelor pe care le ăă, mă rog, încă le fac, să zicem, candidați într-un fel sau altul, cu montă, cu echipă de videografi care le fac campaniile. În viitor, într adevăr, treburile astea nu vor mai exista. Ultimul update de software de la iPhone, de la iOS aduce inteligență artificială în mai toate aplicațiile. Deci va fi o nebunie.
Toată lumea se va obișnui din acest moment foarte tare cu to inteligența artificială și folosirea ei va deveni la fel de banală ca WhatsApp ul, la fel de banală ca Zoom ul pe care vorbim noi în momentul ăsta. Un link, o chestie, îi spui ce vrei să ți facă. Îi spui: Fă mi te rog frumos, un slogan de campanie pentru campania mea”, a spus Turcescu.
Derapaje istorice și statul grotesc
Tavi Hoandră a mers mai departe, comparând actualul context cu epoca fanariotă. A invocat figura lui Mavrogheni, susținând că abuzurile administrative și lipsa de direcție revin în actualitate.
A făcut referire la „căpușele statului” și lipsa întrebărilor incomode adresate candidaților despre marile interese economice. A descris atmosfera politică drept „sfidătoare și grotescă”, marcată de arestări și descinderi matinale. În opinia sa, AI ar putea chiar susține o astfel de structură autoritară, în loc să o tempereze.
„Eu ziceam că noi ne îndreptăm cu pași mari după anularea alegerilor, care a fost o abominație pe care încă lumea este uluită că s a putut petrece. Eu nu zic că nu era în pericol, că ăia ăla nu era bun, că ăla era rău, dar în acest gest aparține de abuz administrativ și comportament arbitrar.
Este similar cu mai există o perioadă în 1786 când domn era un băiat pe nume Constantin P. Mavrogheni, un corsar un dragoman care a venit din insule grecești, omul a vândut ce avea de vândut altora.
Cum se întâmplă și acum. Acum mai bine de un an acel News de la Cluj arăta lista tuturor celor multinaționalilor căpușe ale statului. Niciun candidat n a fost întrebat de căpușele statului.
Niciun, niciun din ăsta niciun candidat n a fost întrebat de OMV. Deci noi ne îndreptăm acuma spre un comportament sfidător și grotesc, mă, al statului. Noi noi intrăm în statul polițienesc, bă, iară arestări pe stradă, descinderi la 6:00 dimineața”, a spus Tavi Hoandră.
Discernământul, o bătălie pierdută?
Mirel Curea a reluat ideea lui Dan Andronic privind rolul educației în păstrarea discernământului civic. A citat și o declarație a lui Daniel Funeriu, potrivit căreia doar formarea discernământului prin educație ar putea contracara manipularea prin AI.
A deschis subiectul pentru Victor Ciutacu, întrebând dacă această luptă mai poate fi câștigată.
Victor Ciutacu a răspuns tranșant că este „pierdută din start”. A afirmat că discernământul a fost înlocuit de TikTok, iar jurnaliștii devin tot mai irelevanți.
A vorbit despre apariția AI în rețelele sociale, dând exemplul propriei experiențe cu inteligența artificială de pe X (fostul Twitter). A fost surprins de ușurința cu care aceasta generează informații detaliate și elogii personale, fără ca utilizatorul să o descarce explicit.
„Discernământul a fost înlocuit de TikTok. Și după părerea mea spre regretul meu, că până la urmă e meseria pe care o fac, singura pe care știu s-o prestez decent și din care trăiesc exclusiv.
Suntem din ce în ce mai puțin relevanți în contextele astea electorale și nu numai, odată cu dezvoltarea tuturor nebuniilor de care ți-a vorbit Robert și înainte de la toate aplicațiile de social media până la introducerea aproape obligatoriu a inteligenței artificiale în telefonul tău, fie că îți place, fie că nu.
Ai downloadat aplicația ți-ai downloadat cumva și inteligența artificială. Uite, am constatat apropo de ce spuneai tu. Eu tot citesc. Știi că practic toți ăștia mogulii de rețelele sociale au început să și facă fiecare câte o rețea de inteligență artificială de aia proprie. Adică nu mai e chat GPT ul singură, sunt ca la balamuc”, a spus Ciutacu.
Campaniile de altădată sunt istorie
Turcescu a revenit asupra ideii că asistăm la ultima campanie electorală cu caracter clasic, deoarece alegerile se vor schimba foarte mult. A susținut că partidele ar trebui să investească serios în comunicarea digitală, nu doar să transmită ocazional conferințe de presă.
Consideră că rolul echipelor de campanietradiționale e deja depășit. În schimb, inteligența artificială poate crea rapid conținut politic personalizat, de la slogane până la clipuri video.
A menționat și o dezbatere recentă, pe care a descris-o ca „nici show, nici dezbatere electorală”. A criticat modul de organizare și prestațiile unor candidați, sugerând că formatul a fost improvizat. L-a remarcat pe Nicușor Dan ca fiind în afara ritmului, iar pe Elena Lasconi ca abordând o atitudine dezinvoltă, lipsită de presiunea rezultatului.
„Îi spui: Fă-mi te rog frumos, un slogan de campanie pentru campania mea. Am 39 de ani, candidez la președinția României. Fă-mi și un clip de campanie, că asta e mecla mea, în care vreau să le spun oamenilor că voi merge pe, nu știu, o educație mai mult decât pe orice. S-a terminat cu echipe de campanie, cu campanie clasică. S-a terminat. Atenție și cu partidele, din punctul meu de vedere.
Deci în anii următori n o să mai aibă rost să ai un sediu de partid. Da. Și să vină lumea la ce? La sediu ca să ce? Da. Va trebui să ai un cont de TikTok foarte bun dacă ești candidat. Un partid să aibă de asemenea un cont de TikTok, un canal de YouTube, o pagină de Facebook, dar acolo nu cum le au acuma lăsate, cum să zic așa, în paragină sau din când în când transmițând câte o conferință de presă. Notat.
E nevoie de dezvoltarea acestor zone de comunicare mai mult decât orice altceva. Nu mai e nevoie de carnet de membru de partid. S-a terminat”, este părerea lui Turcescu.
Politica devine spectacol fără miză
În finalul discuției, tonul a devenit tot mai sceptic. Invitații au sugerat că politicienii nu mai apără interese naționale, ci rețele personale: rude, prieteni, amante și susținători, iar alegerile sunt departe de adevăr.
Tavi Hoandră a subliniat că „nimeni nu mai întreabă ce spune ambasada americană”, iar realitatea este distorsionată în funcție de interesele de moment. Percepția generală exprimată în podcast este că sistemul politic se deconectează accelerat de la cetățeni, iar noile tehnologii contribuie mai degrabă la această ruptură decât la rezolvarea ei.
sursa: capital