Cu mic, cu mare… 1 Mai Muncitoresc unește oamenii direct la Piața Obor. Astăzi, în zi liberă de la stat, cetățenii români s-au adaptat vremii și s-au „proțăpit” la coadă pentru a degusta din suculenții mici vânduți la Piața Obor. Gândul.ro a luat „pulsul” momentului de la celebra terasă a pieții bucureștene și vă arată prețuri și impresii. Cât costă un mic cu muștar și chiflă, la terasă? Iată imaginile!
Gândul.ro a luat la pas Piața Obor, acolo unde se vând mici suculenți, iar cozile sunt interminabile. La prânz, de exemplu, circa 200 de persoane s-au „aliniat” pentru a-și potoli pofta, la Terasa Obor, de 1 Mai. Încă de la primele ore ale dimineții, micii sfârâie pe grătare neîncetat, iar clienții sunt nerăbdători să îi comande, pentru a-i savura. Însă, cât costă un singur mic la Terasa Obor? Dar o chiflă? Noi vă arătăm prețurile, dar și „frenezia” din piața situată în Sectorul 2.
Cât costă un singur mic în Piața Obor, de 1 Mai?
Un singur mic se vinde cu 5 lei, la terasă, iar dacă clientul dorește și o chiflă, mai plătește 1 leu. Pentru o porție de 5 mici și 2 chifle, cu muștar, un client plătește 27 de lei.
„Fraților, trebuie să ne bucurăm de viață! Noi suntem o țară care iubim foarte mult micii, o mâncare tradițională cu specific românesc”, spune un client care așteaptă să se bucure de celebrii mici de la Obor.
Comerciantul își întâmpină clienții de 1 Mai cu un mesaj de încurajare, care pare adaptat contextului electoral: „O să fie bine! #sigur”.
Desigur, cozi interminabile nu au fost formate doar la celebrele locații unde se găsesc mici suculenți, ci și pe drumurile patriei. Înainte de orele prânzului, s-au format cozi kilometrice către litoralul românesc. Autoturismele circulă în coloane, către mare. Pentru gestionarea fluxului de turiști, autoritățile au mobilizat mii de polițiști și sute de aparate radar pe întreaga rețea rutieră.
sursa: gândul