Ucraina și Statele Unite au semnat, noaptea trecută, acordul major privind investițiile în sectorul minier ucrainean, marcând un moment de cotitură în relațiile economice bilaterale, dar și în contextul geopolitic regional. Acordul vine după luni de negocieri tensionate. Documentul prevede crearea unui fond comun de investiții destinat reconstrucției Ucrainei, care va fi susținut financiar de Statele Unite și prin care vor fi atrase investiții pentru infrastructură, energie, industrie. În baza acestui acord, companiile americane vor primi acces preferențial la investiții în sectorul minier ucrainean, în special în domeniul metalelor rare, extrem de importante pentru tehnologia modernă – de la produse electronice la mașini electrice și echipamente militare. Totuși, înțelegerea nu oferă garanții de securitate concrete, așa cum ar fi vrut ucrainenii.

Acordul a fost semnat de ministrul american al Trezoreriei, Scott Bessent, și de vicepremierul ucrainean Iulia Sviridenko. Aceasta a declarat că Ucraina va păstra controlul total asupra deciziilor privind extracția resurselor și că subsolul rămâne proprietate națională a Ucrainei. Totodată, Ucraina nu va avea nicio datorie față de Statele Unite în baza acestui document, un aspect esențial în negocieri, ceea ce înseamnă că Ucraina nu este obligată să returneze bani către SUA pentru participarea la acest fond comun de investiții sau pentru sprijinul primit prin acest acord. Practic, acesta nu este considerat un împrumut și nu creează o datorie externă pentru Ucraina.

Prim-ministrul ucrainean, Denîs Șmîhal, a detaliat și el că fondul va fi împărțit în mod egal între SUA și Ucraina, fiecare parte având drepturi de vot egale. El a subliniat că Ucraina își păstrează controlul deplin asupra resurselor naturale, infrastructurii și companiilor de stat, și că acordul se aplică doar noilor investiții, iar astfel Kievul nu este obligat să ramburseze ajutorul militar sau economic oferit până acum. Concret, Ucraina a reușit să elimine din acord orice prevedere care ar fi obligat-o să returneze ajutorul militar primit anterior.

Totuși, acest acord a reprezentat o încercare a Administrației Trump de a obține beneficii clare în schimbul sprijinului militar oferit Ucrainei de la începutul invaziei rusești, în 2022. Până acum, Statele Unite au oferit Ucrainei peste 64 de miliarde de euro în ajutor militar, fiind cel mai mare donator internațional. Noua înțelegere este văzută și ca un pas spre refacerea relației dintre Kiev și Washington, care s-a deteriorat după venirea lui Trump la Casa Albă în ianuarie. Inițial, acordul trebuia să fie semnat în februarie, în timpul unei vizite ale lui Volodimir Zelenski la Washington. Însă, o confruntare tensionată în Biroul Oval între președintele ucrainean și Donald Trump a dus la întreruperea bruscă a vizitei și la amânarea negocierilor. Zelenski a descris atunci documentul ca fiind “o vânzare a țării”.

Ucraina este una dintre cele mai bogate țări europene în astfel de resurse minerale, deține rezerve importante din cele 50 de materiale considerate “critice” de către US Geological Survey, iar până acum aceste resurse au fost slab valorificate din cauza războiului și a lipsei de investiții. Prin acest acord, Kievul speră să atragă mai mulți investitori și să își refacă economia. În contextul dependenței Occidentului de China pentru aceste resurse, acordul cu Ucraina este considerat ca fiind un pas semnificativ pentru diversificarea surselor strategice. Acordul urmează să fie ratificat de parlamentul ucrainean, pentru a intra oficial în vigoare.

sursa: biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *