Pentru a opri informațiile false care, de câteva zile, circulă pe anumite platforme de socializare, vin cu următoarea precizare:Turnul Chindiei NU va avea acoperiș și nici NU va fi placat cu polistiren sau orice alt tip de izolație.În momentul de față, emblema municipiului Târgovişte și a județului, la fel ca și alte monumente din Curtea Domnească, se află într-un amplu proces de reabilitare și restaurare, însă FĂRĂ A SE MODIFICA IMAGINEA ȘI STRUCTURA OBIECTIVELOR. Schelele sunt montate doar în faza de execuție a lucrărilor, acestea fiind necesare pentru accesul constructorilor la zonele care vor suferi intervenții, iar acoperișul ridicat pe Turn are rolul de a proteja lucrările de precipitații, urmând a fi desființat la finalizarea proiectului. Mai mult decât atât, pentru a evita evenimentele nefericite și pentru protecția turiștilor, între canelurile platformei de pe acoperișul Turnului Chindiei, se vor monta balustrade de sticlă. De asemenea, pentru a pune în valoare arhitectura Turnului, se va realiza un mic spațiu de belvedere care va reînvia o mică parte a accesului din Turnul Chindiei către Palatul Domnesc.Țin să precizez că valoarea lucrărilor este de 19.626.845,70 lei, banii europeni nerambursabili sunt în proporție de 85%, iar monumentele care sunt incluse în acest plan de reabilitare sunt următoarele: Ruinele Bisericii Paraclis, Biserica „Sf. Vineri”- Domnească Mică, Biserica Domnească „Adormirea Maicii Domnului” și Turnul Chindiei.
Fake news despre restaurarea Turnului Chindiei cu polistiren și termopane! Presedintele CJD Corneliu Stefan aduce CLARIFICARI
ByDambovitadeazi
Feb 22, 2021
Related Post
UDMR îl acuză pe Nicuşor Dan “că a intrat un pic într-o pasivitate”, în privinţa negocierilor pentru formarea unui guvern. Purtătorul de cuvânt al partidului, Csoma Botond, îi cere președintelui mai mult efort pentru a convinge liderii politici să ajungă la un numitor comun: “Nu spun că s-a izolat la Cotroceni, dar ar putea să-i mai sune, să-i întrebe ce mai fac”.
Jul 7, 2026
Editor