Pe Autostrada Moldovei (A7), singura aflată integral în execuție, se vor mai deschide în acest an cel puțin două tronsoane. Este vorba de cele două loturi rămase din tronsonul A7 Ploiești – Buzău. După ce lotul 1 Dumbrava – Mizil a fost dat în trafic în decembrie 2024, în acest an vor fi inaugurate și loturile Mizil – Pietroasele și Pietroasele – Buzău, plus podul de 1,3 km peste râul Buzău, la care lucrează UMB. Reamintim că UMB a deschis la finele anului trecut toată secțiunea dintre Buzău și Focșani (4 loturi), iar acum lucrează pe restul de 6 loturi din Autostrada Moldovei (Focșani – Bacău – Pașcani).

Lotul 3 Pietroasele – Buzău al A7 Ploiești – Buzău, parte din Autostrada Moldovei, a ajuns la un stadiu de execuție de 33%, potrivit datelor prezentate de CNAIR. Într-un video postat pe Facebook de către Companie, reprezentantul constructorilor prezintă stadiul la zi al lucrărilor. Inginerul Mihai Ionescu este cel care explică ce lucrări se execute în prezent pe lotul 3 al Autostrăzii Ploiești – Buzău (A7).

Potrivit acestuia, în momentul de față asocierea Nurol – Makyol execută lucrări în mai multe porțiuni din șantier:

  • viaductul peste calea ferată în lungime de 1.200 de metri;
  • se lucrează la parta de terasamente în lungul autostrăzii;
  • se execută asfaltări la nodurile rutiere Buzău și Spătaru;
  • se execută șanturile de beton și bazine de retenție tot în lungul autostrăzii;
  • subcontractorii execută lucrările de relocare și instalare a utilităților, săpături pentru instalarea iluminatului și instalațiilor electrice pe noduri.

„Noi estimăm că vom finaliza lucrările la data prevăzută în contract, și anume octombrie 2025“, a precizat inginerul Mihai Ionescu.

Cum arată acum lotul 3 Pietroasele – Buzău din Autostrada Moldovei

Cum arată acum lotul 3 Pietroasele – Buzău din Autostrada Moldovei

Lotul 3 Pietroasele – Municipiul Buzău (13,9 km)

Antreprenor: Asocierea Nurol Inșaat Ve Ticaret Anonim Șirketi – Makyol Inșaat Sanayi Turizm Ve Ticaret Anonim Șirketi;

Durată contract: 20 de luni (execuție);

Valoare contract: 1,093,470,823 de lei, fără TVA;

Sursă de finanțare: Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR);

Stadiu fizic actual: 33%.

sursa: puterea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *