Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a solicitat, joi seară, demisia unor directori din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor (Romsilva), în contextul unei propuneri de concediere a 1.200 de angajați. Oficialul a criticat managementul instituției și a cerut o reformă profundă.
Soluția lui Fechet: Demisii la vârful Romsilva
Într-o postare pe Facebook, Mircea Fechet a subliniat necesitatea unei schimbări radicale în conducerea regiei.
„Există o singură metodă prin care însănătoșim Romsilva: să plece acasă toți cei care au avut decizia în mâinile lor, dar au asistat pasiv, ani la rând, la declinul Regiei Naționale a Pădurilor! Cer public demisia directorilor de la Departamentele Economic, Fond Forestier, Investiții și Comercial! De asemenea, mă aștept ca toți directorii de la Direcțiile Silvice în dreptul cărora s-au acumulat în ultimii ani minusuri în loc de plusvaloare adusă Regiei, să își scrie demisiile și să le înainteze conducerii în cel mai scurt timp. Reorganizarea Romsilva începe de sus în jos!”, a declarat Fechet.
Un plan de restructurare controversat
Ministrul Mediului a respins propunerea conducerii Romsilva privind disponibilizarea a 1.200 de angajați până la sfârșitul anului, considerând-o inacceptabilă.
„Nu am acceptat propunerea Regiei pentru că nu respectă niciunul dintre principiile pe care le-am anunțat și care sunt pilonii de bază pe care vreau să așezăm noua structură pe care o creionăm la Romsilva”, a explicat acesta.
În schimb, Fechet promite un plan ambițios de redresare:
„Voi veni cu un plan curajos, prin care să aplicăm formula managementului performant tuturor direcțiilor silvice, pentru că știu că acest lucru este posibil, iar eu sunt convins că soluțiile pe care le-au găsit directorii de Direcții Silvice pe plus, cu care am avut o discuție foarte bună azi, vor da rezultate”, a continuat el.
sursa: puterea
