Suporterii lui Călin Georgescu și simpatizanții AUR s-au adunat în Parcul Tineretului pentru a participa la acțiunea intitulată „Marea Horă a Unirii Neamului”. De cealaltă parte, în fața Guvernului, sute de sindicaliști protestau pentru drepturile lor.
Călin Georgescu în centrul atenției: de la horă la mesaje antioccidentale
La ora 12:00, câteva sute de oameni, înarmați cu steaguri și vuvuzele, se adunaseră în zona statuii Eroilor Militari din Parcul Tineretului. Călin Georgescu, cunoscut pentru pozițiile sale pro-ruse și antioccidentale, a lansat pe rețelele sociale un apel la unitate, chemându-și susținătorii să participe la o horă simbolică.
„Astăzi, la ora 13:00, în Parcul Tineretului, voi depune o coroană în onoarea militarilor al căror sacrificiu a ținut mereu pericolul la distanță de familia și de casa românească. După acest moment vă invit să ne unim în Horă, unii cu alții și noi toți cu Dumnezeu”, a declarat Georgescu într-un mesaj publicat pe Facebook.
Liderul AUR, George Simion, a ajuns și el la manifestație, după ce dimineață a participat la un marș organizat în Iași. Simion, clasat pe locul 4 la alegerile prezidențiale anulate, a anunțat că nu va candida la scrutinul din mai, declarându-și susținerea pentru Călin Georgescu.
„Să simțim Armonia”
Georgescu le-a cerut participanților să se oprească timp de 15 minute, la ora 13:00, pentru a intra într-o horă simbolică. „Să simțim împreună Unitatea, Armonia și Comuniunea dintre noi! Dacă nu puteți ajunge în București, vă rog să vă opriți într-un loc simbolic din țara sau din străinătate, oriunde vă aflați, timp de 15 minute la ora 13:00 și intrați în Hora Românească”, a transmis Georgescu.
Sindicaliștii, proteste paralele în fața Guvernului
În paralel, în fața sediului Guvernului, avea loc un protest organizat de mai multe categorii profesionale, printre care ceferiști, militari în rezervă, polițiști, mineri, silvicultori și angajați ai Metrorex. Aceștia și-au exprimat nemulțumirea față de „ordonanța-trenuleț”, legea pensiilor și neaplicarea statutului personalului feroviar.
Revendicările sindicaliștilor au inclus o cerere de renegociere a condițiilor salariale și de respectare a drepturilor prevăzute în legislația actuală.
sursa: puterea
