Poliţiştii şi jandarmii au verificat în ultimele 24 de ore peste 9.000 de restaurante, terase şi fast-food-uri, controale în urma cărora s-au dat peste 6.000 de amenzi în valoare de peste 1,1 milioane de lei pentru nerespectarea măsurilor privind carantina, nepurtarea măştii sau nerespectarea măsurilor privind organizarea ori participarea la evenimente publice, informează Agerpres
Astfel, peste 16.000 poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, pompieri, precum şi angajaţi de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi reprezentanţi ai autorităţilor locale au verificat peste 5.200 operatori economici şi aproape 70.000 persoane, precizează MAI într-un comunicat.
De asemenea, au fost verificate peste 9.000 obiective de interes, precum restaurante, terase sau fast food-uri, dar şi aproximativ 250 de operatori transport persoane…citește INTEGRAL aici
