Băuturile alcoolice ar trebui să poarte pe etichetă un avertisment cu privire la riscurile de cancer, a declarat vineri Chirurgul General al SUA, într-o mişcare ce ar putea semnala o schimbare către o reglementare mai agresivă a domeniului, după modelul tutunului, informează Reuters, care notează că imediat după această declaraţie acţiunile producătorilor de băuturi alcoolice au început să scadă.
Consumul de alcool creşte riscul în cazul a cel puţin şapte tipuri de cancer, inclusiv cancerul de sân, de colon şi de ficat, însă majoritatea consumatorilor americani nu sunt conştienţi de acest lucru, a spus Vivek Murthy, chirurgul general al SUA, relatează News.ro.
Chirurgul general al SUA reprezintă o funcţie guvernamentală, echivalentă cu şeful sănătăţii publice. Chirugul geneneral trebuie să ofere americanilor cele mai bune informaţii ştiinţifice disponibile cu privire la modul de îmbunătăţire a sănătăţii lor.
Reglementări privind cantitatea
Murthy a cerut, de asemenea, ca orientările privind limitele de consum de alcool să fie reevaluate, astfel încât oamenii să poată cântări riscul de cancer atunci când decid dacă să bea sau cât să bea, alături de avertismentele actuale privind defectele congenitale şi deficienţele în conducerea maşinilor.
„Consumul de alcool este a treia cauză prevenibilă de cancer în Statele Unite, după tutun şi obezitate, crescând riscul pentru cel puţin şapte tipuri de cancer”, a declarat biroul lui Murthy într-o declaraţie care însoţeşte noul raport.
Documentul mai stipulează că alcoolul este vinovat pentru 100.000 de cazuri de cancer şi 20.000 de decese cauzate de cancer în SUA în fiecare an, mai mult decât cele 13.500 de decese cauzate de accidente rutiere asociate alcoolului
„Legătura directă dintre consumul de alcool şi riscul de cancer este bine stabilită pentru cel puţin şapte tipuri de cancer indiferent de tipul de alcool (de exemplu, bere, vin şi băuturi spirtoase) care este consumat”, se arată în raport. Este vorba inclusiv de cancere ale esofagului, gurii, gâtului şi laringelui.
