Bună ziua! Mi-a dispărut copilul!
Acesta este mesajul primit, ieri 30 ianuarie 2021, de polițiștii din Bumbești Jiu. Imediat s-a dat alarma! Polițiștii au început căutările sprijiniți de forțe din cadrul ISU, IJJ și voluntari. În aceste cazuri, de modul cum se acționează, între momentul declarării dispariţiei şi orele care urmează, depinde găsirea copilui și salvarea vieții acestuia. Este indispensabilă o evaluare permanentă a modului în care evoluează situaţia. În orice clipă, eforturile de căutare trebuie să poată fi adaptate la elementele noi. În acest sens coordonarea căutărilor și a strângerii informațiilor necesare este esențială. Astfel, în scurt timp copilul a fost găsit, fiind preluat de un echipaj al ambulanței. În acest moment fiind în afara oricărui pericol.
Felicitări pentru acțiunea rapidă, profesionistă și eficientă, care a condus la prevenirea producerii unei adevărate drame umane, prin salvarea vieţii copilului!…transmite Corpul Național al Polițiștilor
