Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a declarat, într-un interviu difuzat sâmbătă, la Prima TV, că după alegeri ar vrea o guvernare de dreapta, dar nu crede că acest lucru se poate cu actualul PNL, conform News.ro.
„Eu când am candidat la şefia USR-ului, am spus că îmi doresc un scor mai bun decât am obţinut la locale şi europarlamentare. Am luat 8,7%. Eu mi-aş dori să avem un scor mai mare cu cel puţin 50%. 16-17 la sută. La prezidenţiale îmi doresc să ajung în turul doi. S-ar putea să am un scor mai mare şi la parlamentare. Îmi doresc un scor mai mare, asta e, nu e pe agenda mea ce o să fac. Eu oricum am pornit la drumul ăsta ca să câştig prezidenţialele. Deci atunci nu mai e în calcul şefia mea la fruntea USR-ului”, a declarat Elena Lasconi, sâmbătă, la Prima TV.
Elena Lasoni a afirmat că îşi doreşte o guvernare de dreapta, dar a precizat că acest lucru nu se poate cu ”PNL-ul lui Ciucă şi Iohannis”.
”După primul tur, atunci lucrurile o să se aşeze. Dacă stăm să discutăm despre poze de moment, şi anume sondaje de opinie pe care le comandă partidele sau televiziunile sau alte publicaţii, nu aş merge pe scenarită. Mi-aş dori, aşa cum am spus-o de mai multe ori, un guvern de dreapta. Adică un guvern USR-PNL-UDMR. Eu nu vorbesc de PNL-ul lui Ciucă şi Iohannis. Ăsta este acum, dar nu cu ăsta cred că putem să facem o guvernare de dreapta”, a afirmat Lasconi.
Bolojan – premier
Elena Lasconi a subliniat că a dat un semnal privind o guvernare de dreapta atunci când l-a propus pe Ilie Bolojan pentru funcţia de premier al României.
”Eu am dat un semnal foarte clar atunci când l-am propus pe domnul Bolojan pentru funcţia de premier, că îmi doresc o guvernare de de dreaptă. Tocmai pentru a arăta deschiderea şi respectul pe care îl am pentru domnul Bolojan, dar şi deschiderea pentru guvernare de dreapta. Nu numai poveşti şi declaraţii la televizor ”, a spus Lasconi.
