Accident rutier pe centura Alexandriei, la sensul giratoriu către Laceni. Coliziunea a avut loc între două autoturisme, în urma impactului 3 persoane fiind rănite. La fața locului au intervenit pompierii de la Detașamentul Alexandria cu o mașină de stingere și o ambulanță SMURD, iar SAJ Teleorman cu 2 echipaje medicale.

În urma accidentului au rezultat 3 victime, de gen masculin, conștiente și cooperante, cu traumatisme ușoare. Una dintre acestea, după ce a fost asistată medical la fața locului de paramedicii SMURD, a refuzat transportarea la spital. Celelalte două persoane au fost preluate de SAJ Teleorman și transportate la UPU Alexandria pentru investigații medicale și îngrijiri de specialitate.

Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru îndepărtarea resturilor de caroserie de pe carosabil, astfel încât traficul să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.

Cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *