Parchetul de pe lângă Tribunalul București a dispus luni, 3 iunie, clasarea cauzei privind infracțiunile de amenințare și viol, presupus a fi comise la data de 7 decembrie 2023 asupra unui minor în vârstă de 10 ani, elev al școlii gimnaziale „Nicolae Titulescu” din Sectorul 1 București.
Potrivit unității de parchet, în urma administrării mijloacelor de probă s-a stabilit că faptele cu privire la care a fost efectuată urmărirea penală nu există.
„Pentru a ajunge la această concluzie, procurorul a avut în vedere declarațiile minorului, declarațiile părinților și ale altor martori, imaginile surprinse de camerele de supraveghere instalate în incinta școlii, raportul de expertiză medico-legală emis de Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, raportul de expertiză psihologică, percheziția informatică, precum și alte probe”, transmite Parchetul Tribunalului București.
Un precedent din 2022
Procurorii mai precizează că, în vederea lămuririi împrejurărilor și cauzelor care au determinat apariția suspiciunilor de abuz sexual, cercetările au vizat, în mod tangențial, și un alt presupus viol săvârșit asupra aceluiași minor în împrejurări similare, în luna iunie 2022, când minorul avea 8 ani, faptă sesizată tot de mama minorului și care a făcut obiectul unui dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București. În acest dosar, la data de 28 iulie 2022, s-a dispus clasarea cauzei pe motiv că există o cauză de neimputabilitate, respectiv minoritatea presupusului autor, care avea 11 ani.
„Din probele administrate a rezultat că presupusa faptă de viol, comisă asupra minorului în luna iunie 2022 la aceeași școală, nu există în materialitatea sa”, mai precizează PTB.
