Cu puțin timp înainte ca tatăl lui Charles Leclerc să moară, în iunie 2017, fiul său i-a spus o minciună care la scurt timp distanță avea să devină un adevăr care persistă chiar și la 7 ani distanță.
El știa că tatăl său, Herve, era aproape de final, așa că Charles i-a spus lui Herve că i s-a garantat un loc de pilot de Formula 1 pentru 2018. Numai că nu fusese așa.
„A fost un pic mai devreme decât semnasem cu adevărat”, își amintește Leclerc.
Îmi amintesc lacrimile din ochii lui, iar eu din ziua aceea am trăit cu remușcări. Când am reușit în sfârșit să semnez cu Ferrari, primul lucru la care m-am gândit a fost că, de fapt, eu nu mi-am mințit niciodată tatăl”, este povestea emoționantă spusă de Charles Leclerc.
Charles Leclerc și-a prelungit contractul cu Ferrari
După ce a debutat în F1 cu Sauber în 2018, a devenit membru cu normă întreagă al echipei Ferrari în 2019 şi de atunci a obţinut cinci victorii, precum şi 23 de pole position-uri.
„Sunt foarte încântat să ştiu că voi purta combinezonul de curse al Scuderiei Ferrari pentru alte câteva sezoane. Să concurez pentru această echipă a fost visul meu încă de când aveam trei ani: Obişnuiam să urmăresc Marele Premiu al Principatului Monaco de la fereastra apartamentului unui prieten şi mă uitam mereu cu atenţie la maşinile roşii. Această echipă este a doua mea familie de când m-am alăturat Academiei de Piloţi Ferrari în 2016 şi am reuşit multe împreună, luptând la bine şi la rău în ultimii cinci ani.
Cu toate acestea, cred că tot ce e mai bun urmează să vină şi abia aştept ca acest sezon să înceapă, să progresez în continuare şi să fiu competitiv la fiecare cursă. Visul meu rămâne acela de a câştiga Campionatul Mondial cu Ferrari şi sunt sigur că, în anii următori, ne vom bucura de momente minunate împreună şi îi vom face fericiţi pe fanii noştri.” – a declarat Charles Leclerc.
sursa: stiripesurse
