O ambulanță s-a răsturnat, duminică, în București, în urma unui accident rutier.
Ambulanța care transporta un pacient a fost lovită de o altă mașină, la intersecția Bulevardului 13 Septembrie cu Șoseaua Panduri. Pacientul a fost preluat de altă ambulanță.
UPDATE, ora 18.00 – 3 persoane primesc îngrijiri medicale la fața locului.
Potrivit ISU București-Ilfov, pacientul din ambulanță era transportat la Spitalul Universitar cu probleme medicale la un braț. În urma accidentului, a fost evaluat medical și prezenta un traumatism cranio-cerebral. De asemenea, paramedicul din ambulanță prezenta contuzii. Ambii au fost transportați la Spitalul Universitar de două ambulanțe SMURD.
Din celălalt autoturism, un copil în vârstă de aproximativ 7 ani prezenta atac de panică și contuzii ușoare, fiind transportat, împreună cu mama lui, la spital.
sursa: stiripesurse
