La doar 48 de ani, judecătorul Cristi Danileț s-a pensionat. La o vârstă la care orice om normal se află în plină putere și abia a ajuns la plenitudinea cunoștințelor și capacităților profesionale. Pensia îi va fi una de 5600 de euro, invers proporțională cu durata cât a fost în activitate, dar în directă proporție cu ridicolul în care s-a scăldat și ardoarea cu care și-a politizat mai toate acțiunile publice. Întrebat despre motivele care l-au determinat să solicite pensionarea, Danileț a declarat că s-a „săturat să facă naveta la Cluj de la Oradea” și că „a făcut destul”.

Probabil, Cristi Danileț va avea zile atâtea cât să extragă din portofelele românilor în viitori 30 de ani, nițel peste 2 milioane de euro. Mișto, nu, vorba puștilor. Dar, în fond se bucură și o va face pe îndelete, de niște prevederi legale de care profită toți cei ca el, adică, toți magistrații țării. Nu m-a apucat nimic special în privința sa, să ne mănânce banii sănătos, ci doar mi-am adus iar aminte de mizeria asta, numită Justiție.

Magistrații, nu toți, în aplauzele jurnaliștilor, nu toți, au făcut prăpăd în țara asta. Nu cred că victimele asocierii infracționale PG-SRI pot fi numărate. Apreciez că sunt mii și mii, directe și indirecte. În afară de victimele directe, copii rătăciți, familii distruse, părinți morți de inimă rea, sunt doar câteva categorii. Doar nevinovații care au murit înainte de a auzi că-s nevinovați, pe „fapta nu există”, sau pe „fapta nu este prevăzută de legea penală”, sunt până acum 18. Pe de altă parte, este foarte clar, securiștii, procurorii și judiciariștii, cei care formau Echipele Mixte ale Binomului Coldea-Koveși, nu puteau face nimic de capul lor, fără judecători.

Ceea ce mă înspăimântă pe mine nu sunt pensiile fără nicio legătură cu nivelul general, ci este faptul că de Protocoalele în baza cărora au fost asasinați oameni eu nu am auzit prima dată de la vreun magistrat, procuror ori judecător, deși credeam că am mulți amici în breaslă – nu mai aveam, începuseră să treacă pe cealaltă parte a străzii deja, atunci când mă vedeau – ci culmea, de la un ofițer SRI angrenat în activitatea Binomului, îngrozit de ceea ce se petrecea.

Știu bine, nu toți magistrații știau cu precizie ce se întâmplă, pentru că nu erau informați oficial decât șefii, dar toți simțeau, toți auziseră, toți vedeau, toți șopteau între ei. Unul nu a spus nimic, decât atunci când a explodat bomba. Cei mai mulți dintre jurnaliști au făcut la fel. Fie au aplaudat, fie nu le-a păsat, fie au fost prea idioți ca să înțeleagă. Totuși câțiva, ăia ne-deontologi, am sărit în sus riscându-ne locurile de muncă, așa cum este cazul meu, dat afară de unde lucram, unii chiar familiile. Măcar, jurnaliștii trăiesc din salarii absolut modeste și cei mai mulți muncesc până crapă.

Faptul că de câte ori s-a pus problema pensiilor magistraților, chiar și ale celor mai mari decât ultimul salariu în activitate, și a vârstei de pensionare, toți judecătorii și procurorii au fost de fapt niște dănileți solidari până la unul. Asta le dă dimensiunea morală și a ei unitate de măsură, „danilețul”.

Totuși, de ce Puterea le-a asigurat și le menține un asemenea tratament magistraților? Simplu. Ca să fie determinați să-și bată joc de Justiție, de mii de oameni nevinovați, de țară, în general, ca să nu le dea prin cap să nu execute ordinele Statului Paralel și ca să nu vadă, să nu audă și să nu vorbească. Judecătorii și procurorii trebuiau legați la gard, cumva. Cu vârsta de pensionare, cu muncă pe durată cât mai scurtă și cu venituri uriașe pe viață. Cum toate astea nu se puteau oferi doar procurorilor și judecătorilor din plutoanele de execuție constituite în slujba Statului Paralel, trebuie plătiți toți regește, pe viață. Privilegiați la modul deșănțat, ca să tacă și să facă.
sursa:EVZ.ro