Rebelii houthi se joacă cu focul! Au atacat o navă americană în Marea Roşie
Rebelii din Yemen au afirmat miercuri că au lansat ”drone şi rachete” contra unei nave americane, după ce forţe britanice şi americane au anunţat că dejucaseră ”cel mai important atac” al houthi în Marea Roşie, transmite agenţia France Presse, potrivit Agerpres.
Este vorba despre un ”prim răspuns la atacul perfid contra forţelor noastre în 31 decembrie”, adaugă rebelii houthi.
De la începerea războiului între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas pe 7 octombrie 2023, rebelii houthi, care controlează o mare parte din teritoriul Yemenului, şi-au amplificat atacurile în Marea Roşie contra navelor suspectate de legături cu Israelul, ei afirmând că acţionează în solidaritate cu palestinienii din Fâşia Gaza.
Statele Unite, cel mai important aliat al Israelului, au creat în decembrie o coaliţie internaţională pentru a securiza această zonă strategică tranzitată de 12% din comerţul mondial.
Nava britanică HMS Diamond şi nave militare americane ”au respins cu succes cel mai important atac desfăşurat până în această zi în Marea Roşie de către houthi”, a scris ministrul britanic al apărării Grant Shapps pe platforma X (fosta Twitter).
Sursa: stiripesurse
