Vestea că alimentele se ieftinesc în România m-a lăsat fix rece. Nu pentru că sunt vreo bogătașă, ci pentru că cel puțin la capitolul memorie stau bine. Pe vremea lui Victor Ponta, s-a redus TVA la alimente, iar ce s-a întâmplat atunci ne arată fix ce se va întâmpla și acum.
Reducerea TVA nu obliga marile lanțuri de magazine să ieftinească niciun produs, însă giganții străini au tăiat calea și au anunțat că taie TVA în avans. În loc de 20% sau cât era, s-a tăiat un 9% din TVA și din preț, iar la data intrării în vigoare a reducerii TVA nu s-a mai tăiat și restul, cel puțin nu din preț. Ba mai mult, la unele produse, prea multe, prețurile au revenit la loc în câteva săptămâni. Știu! De data asta va fi altfel. Asta e deviza oricărui inteligent asimptomatic. Doar că nimeni nu se spune ce se va scumpi. Eu, dacă aș fi în locul românilor bucuroși de ieftiniri, aș nota rapid prețul altor produse, fiindcă afaceriștii nu ies pe minus. Ți-a ieftinit ceva, îți scumpește altceva. Altfel, ar fi și ei săraci!
Cum să cumperi de la români și să le revinzi marfa lor la preț umflat
Pe Marcel Ciolacu îl vad bine intenționat și chiar îl cred în stare să ia măsuri dacă prețurile nu scad. Însă cu ce ne ajută? Laptele care s-a ieftinit e produs de români, cumpărat de lanțurile de magazine străine și mai apoi revândut românilor la preț umflat care acum se reduce. Soluția nu e să tai din adaos, ci sa faci magazine românești care să vândă marfa românilor la prețul corect. Însă, mă doare inima să spun, mai ieftin iei de la Kaufland decât de la confrații români care te jecmănesc la piață. Înțeleg ca marile țări fac afaceri în România, dar să plătești românii angajați cu salariul minim și să ne cumperi marfa și să o revinzi la preț umflat nu e afacere, e o japcă tolerată de un stat sclav!
sursa:stiripesurse
