Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan este de părere că PNL a greşit când a cedat PSD Ministerul Transporturilor în negocierile privind formarea actualului Executiv şi afirmă că speră că, până la urmă, lucrurile se vor îndrepta odată cu numirea lui Mircea Abrudean în funcţia de secretar general al Guvernului, scrie News.ro.
Rareş Bogdan a declarat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, că nu a fost o voce singulară când a susţinut respectarea protocolului de guvernare aşa cum a fost el semnat iniţial.
”PNL a greşit puţin în negociere şi de la început am spus că e o greşeală, din păcate, am fost o voce nu singulară, dar insuficient de puternică pe cedarea Ministerului Transporturilor. Protocolul, nu în sine Ministerul Transporturilor şi nu contează ministerul, consider că ceea ce semnezi la un moment dat trebuie să respecţi. E o dovadă că îţi respecţi alegătorii şi că îţi respecţi partenerul. Faptul că noi am fost puşi în situaţia în care să renegociem acest protocol şi să căutăm compensări, compensaţii pentru pierderea Ministerului Transporturilor a fost un pas greşit nu doar pentru Partidul Naţional Liberal, care a părut mai puţin puternic, ci pentru întreaga coaliţie. Că a părut o chestie de neîncredere”, a afirmat Rareş Bogdan.
Eurparlamentarul liberal este de părere că partidele din coaliţie nu au nevoie de neîncredere din partea electoratului.
”Acum, faptul că domnul Abrudean nu este încă numit sau numirea domniei sale întârzie, pentru că până la urmă sper ca totuşi lucrurile să intre în făgaş normal şi lucrurile să se rezolve, iarăşi e o chestiune care e menită să sădească puţină neîncredere. Şi nu cred că, în momentul ăsta, Guvernul, coaliţia, partidele au nevoie de neîncredere. Există suficientă lipsă de încredere a populaţiei în politicieni. Există suficientă frustrare, supărare, radicalizare a populaţiei cu privire la clasa politică, din cauza multor neajunsuri şi din cauza lucrurilor care au fost promise şi încă n-au fost făcute cu toate şi, de asemenea, faptului că clasa politică, guvernanţii n-au ştiut să vorbească şi să prezinte realizările reale ca fiind chestiuni pe care cetăţeanul să le cunoască. Şi atunci, cumva, suntem într-un moment foarte complicat. Partidele antisistem, cresc prind aripi, iar partidele main stream de tip PNL-PSD sunt în momentul ăsta într-un colţ, cu spatele într-un zid”, a adăugat Rareş Bogdan.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi, despre numirea lui Mircea Abrudean ca secretar general al Guvernului că până în acest moment, au toate avizele necesare pentru a putea să încadreze această funcţie şi împreună cu Marcel Ciolacu va găsi o soluţie în acest sens. ”Am convenit ca după ce rezolvăm aceste probleme care sunt absolut prioritare şi necesare pentru bunul mers al guvernării, să avem această discuţie cât de curând posibil, nu este obligatoriu o prioritate”, a mai spus liderul PNL.
sursa: stiripesurse
DambovitaDeAzi.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a DambovitaDeAzi.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.