Video | Intervenție în forță a trupelor speciale din Giurgiu: Un bărbat a încercat să dea cu mașina peste fosta soția, apoi a amenințat că se sinucide
Un bărbat de 43 de ani a fost luat pe sus de mascați, după ce a încercat să dea cu mașina peste fosta soție, iar ulterior s-a postat în fața locuinței acesteia și a amenințat că își va da foc
La data de 12 iunie a.c., ora 14.10, Poliția Municipiului Giurgiu a fost sesizată, prin apel 112, de către o femeie, din localitatea Brăniștari, județul Giurgiu, cu privire la faptul că fostul soț se află în fața locuinței sale și vrea să se sinucidă, acesta având emis ordin de protecție, de a nu se apropia la 50 metri de aceasta și de locuința sa.
De asemenea, aceasta a sesizat și faptul că fostul soț ar amenința-o cu acte de violență, direct și prin mesaje transmise pe telefon
În temeiul sesizării, la fața locului s-au deplasat politistii, care au identificat un autoturism, în interiorul căruia se afla un bărbat, de 49 de ani.
Asupra sa a fost observată o sticlă din material plastic transparent, al cărei conținut avea miros specific de produse petroliere (benzină), bărbatul amenințând ca își va da foc, dacă vreo persoană se apropie de el și, de asemenea, împrejurul gâtului său fiind descoperită o sfoară.
După ce negociatorii Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu au încercat să dialogheze cu bărbatul, acesta a întrerupt comunicarea, amenințând în continuare ca își va da foc.
S-a luat hotărârea intervenției în forță, bărbatul fiind extras din autoturism, încătușat și ulterior fiind transportat la o unitate spitalicească din municipiul București.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și încălcarea ordinului de protecție.
sursa: stiripesurse
DambovitaDeAzi.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a DambovitaDeAzi.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.