Pompierii militari din cadrul I.S.U. Ialomița au intervenit în această seară, în jurul orei 20:00 la un accident rutier produs pe DN2, pe raza comunei Coșereni, în care au fost implicate două autoturisme, în care se aflau cinci persoane. La fața locului, s-au deplasat de urgență o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni și două echipaje ale SAJ Ialomița – substația Urziceni. În urma evenimentului, doar trei persoane, o femeie și doi bărbați au necesitat îngrijiri medicale la fața locului. Ulterior un bărbat a fost preluat de un echipaj SAJ și transportat la Spitalul Municipal Urziceni pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare. Celelalte două victime, după evaluare au refuzat transportul la spital. Militarii au mai acționat pentru deconectarea bornelor de la bateriile mașinilor avariate.
