Accident rutier produs azi-noapte, pe DN2, la ieșirea din municipiul Urziceni.
Detașamentul de pompieri Urziceni a intervenit pentru salvarea unui număr de 4 victime, rezultate din coliziunea a 2 autovehicule.
Pentru șoferul uneia dintre mașini, o femeie în vârstă de 41 de ani, a fost necesară efectuarea unor manevre de descarcerare în scopul eliberării trupului său, cu multiple traumatisme, dintre fiarele avariate ale mașinii. Familia acesteia, un bărbat de 47 de ani și copilul lor – fetiță de 6 ani – au suferit de asemenea traumatisme în urma impactului. Cu toții au primit îngrijirile primare de la echipajele SMURD și SAJ și au fost transportați la spitalul din Urziceni în stare de conștiență.
Un alt ocupant al celui de-al doilea autoturism, un tânăr de 18 ani, a suferit traumatisme. Și acestuia i-a fost acordat primul-ajutor medical și a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare.
