Azerbaidjanul ar fi atacat marți, 11 aprilie, Armenia, în urma confrutărilor fiind raportați răniți. Ministerul armean al Apărării a făcut anunțul. Azerbaidjanul nu a comunicat nimic până la publicarea acestei știri.

„Pe 11 aprilie, în jurul orei 16, unitățile Forțelor Armate azere au deschis focul în direcția militarilor Forțelor Armate Armene care efectuau lucrări de inginerie în direcția comunității Tegh. Partea armeană a recurs la acțiuni de răzbunare. Potrivit informațiilor preliminare, partea armeană are pierderi și răniți. Ministerul Apărării va raporta o declarație suplimentară”, se arată în declarația făcută de ministerul armean al Apărării.

Context

Armenia şi Azerbaidjan, două foste republici sovietice din Caucaz, s-au confruntat în două războaie în ultimele trei decenii pentru controlul în enclava Nagorno-Karabah.

Cel mai recent conflict, în toamna lui 2020, a făcut 6.500 de morţi şi s-a încheiat printr-o încetare a focului mediată de Rusia, care a desfăşurat un contingent de menţinere a păcii, relatează Agerpres.

Armenia avertizează de câteva săptămâni în legătură cu o ‘criză umanitară’ în Karabah din cauza unei blocade azere care a provocat penurii de medicamente şi pene de electricitate.

Erevanul acuză forţele de pace ruse că nu acţionează pentru a pune capăt acestei blocade.

 

sursa:stiripesurse

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *