Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe a afirmat, sâmbătă, că se strâng “multe acuzaţii” conform cărora liderul AUR, George Simion, “ar avea o legătură cu serviciile de informaţii ruse”. “Se strâng deja multe acuzaţii că George Simion, liderul AUR, ar avea o legătură cu serviciile de informaţii ruse. Doar în ultima săptămână doi oficiali au spus asta cu subiect şi predicat: un fost ministru al apărării din Republica Moldova şi un agent al serviciilor de informaţii ucrainene. George Simion tace asurzitor pe acest subiect, iar tăcerea lui sună mai degrabă a vină. Începem să vedem că în spatele unui aşa-zis “suveranism” se află doar o mare păcăleală cu iz rusesc”, a scris Stroe pe Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *