Month: July 2026

Europa a înregistrat circa zece mii de decese suplimentare în timpul valului de căldură de la sfârșitul lunii iunie. Alte date, venite din Anglia și Țara Galilor, arată un surplus de 2.700 de decese în ultimele două luni, majoritatea tot pe final de iunie, când temperaturile au depășit 37 de grade Celsius. Pe continent, Franța și Belgia par fi fost cele mai afectate.

Rețeaua EuroMomo, susținută de Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor și de OMS, arată că din cele zece mii…

România și alte opt state europene au fost atacate cibernetic de Rusia, de mai multe ori în ultimii ani. Conform Consiliului UE, serviciul rus FSB a încercat să se inflitreze în rețelele guvernamentale și să saboteze infrastructurile critice. MAE nu precizează ce instituții au fost atacate, dar confirmă că România a fost vizată de o campanie amplă ce urmărește subminarea stabilității interne și descurajarea sprijinului pentru Ucraina.

România a condamnat, alături de statele membre ale Uniunii Europene și aliații din NATO, activitățile cibernetice desfășurate de gruparea APT…

Comisia Europeană vrea să reglementeze strict, în mod unitar la nivelul UE, accesul copiilor la rețelele sociale. Un proiect concret, ce va introduce restricții de vârstă și obligații clare pentru platforme, va fi prezentat spre finalul anului: “Timpul excesiv petrecut în faţa ecranului a înlocuit joaca în aer liber. Riscurile pentru sănătatea fizică și mintală sunt semnificative”.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că Executivul european va pregăti, după vară, o propunere privind introducerea…