Month: January 2026

Mureș. Trei copii, cu vârste între 13 și 16 ani, au atacat un taximetrist și l-au tăiat pe față cu un obiect ascuțit (nu este clar dacă era un cuțit). Șoferul susține că a fost lovit după ce, în timpul cursei dintre Târgu Mureș și Porumbeni, nu s-au înțeles în privința achitării cursei și i-a dat jos din mașină. Doi dintre ei au fost reținuți pentru tâlhărie.

Incidentul a avut loc miercuri dimineață, în jurul orei 6:30. Taximetristul a fost cel care a sunat la 112 și…

Secretarul american de Stat susține că NATO “ar trebui reinterpretată, nu abandonată”, prin creșterea capacităților militare ale statelor europene. Subliniază că, fără investiții serioase în apărare, securitatea Europei și garanțiile pentru Ucraina rămân “irelevante și dependente de sprijinul SUA”.

Marco Rubio a declarat, în cadrul unui discurs din cadrul Senatului american, că NATO trebuie reinterpretată, “însă nu în ceea…

București. Psihiatrul Cristian Andrei a fost audiat și va fi cercetat în libertate. Miercuri, polițiștii i-au percheziționat locuința și cabinetul. Este bănuit că a practicat ilegal psihoterapia, fără studii și atestat, și că ar fi profitat de vulnerabilitatea unor cliente pentru a le constrânge să întrețină relații sexuale cu el.

UPDATE, ora 20. Cristian Andrei a fost adus încătușat la Serviciul de Investigații Criminale Sector 1, unde va fi audiat.…

Grupul american Carlyle a cumpărat activele internaționale ale Lukoil, inclusiv pe cele din România. Implicată deja în exploatarea gazului românesc din Marea Neagră, prin Black Sea Oil & Gas, Carlyle este mai apropiată de democrații americani și s-a poziționat mai des împotriva politicilor lui Donald Trump.

Anunțul a fost făcut, joi dimineață, de compania rusească, ce precizează că va transfera toate activele sale internaționale, cu excepția…