Jurnalistul Narcis Deju, din Târgu Jiu, lansează un apel public către generalul Răzvan Ionescu, directorul interimar al SRI, prin care atrage atenția asupra activității și integrității deputatului USR Radu Miruță, care gestionează simultan începând de azi portofoliile Ministerului Apărării și Ministerului Economiei.
Deju susține că Miruță ar fi implicat în mai multe nereguli, printre care omiterea perioadelor de activitate ca expert tehnic judiciar din CV-ul oficial, încălcarea reglementărilor privind incompatibilitatea între funcția de deputat și cea de expert, precum și neînregistrarea veniturilor obținute în această calitate, ceea ce ar constitui fals în declarații. De asemenea, acesta ar fi întârziat depunerea unei expertize IT într-un dosar DIICOT, primind o amendă de 3.000 de lei de la Tribunalul Bihor.
Jurnalistul mai semnalează tranzacții imobiliare controversate în Târgu Jiu, precum schimburi și donații de terenuri legate de familia sa, nereguli în autorizațiile și recepția unor proprietăți, declarații contradictorii în instanță despre studiile și experiența profesională și presupuse falsificări de documente de către o judecătoare implicată în favoarea sa. Totodată, Deju acuză conducerea Camerei Deputaților că ar fi blocat procedura de declarare a incompatibilității lui Miruță.
Jurnalistul afirmă că deține dovezi oficiale pentru toate aceste acuzații și solicită SRI să evalueze dacă o persoană cu astfel de antecedente poate ocupa simultan două ministere și să fie membru al CSAT.
Apelul integral al jurnalistului Narcis Deju:
APEL PUBLIC ADRESAT GENERALULUI RĂZVAN IONESCU, DIRECTORUL INTERIMAR AL SRI: MIRUȚĂ, MAI PUTRED CA MOȘTEANU!
Ionuț Moșteanu a plecat de la Apărare și în locul lui a venit, prin cumul, Radu Miruță, care are nu în dulap, ci la vedere, scheleți mult mai oribili decât ai lui Moșteanu.
Dacă Moșteanu și-a trecut în CV studii pe care nu le-a făcut, la Miruță e mult mai grav:
– din ultima versiune oficială a CV-ului său, și-a șters anii în care a activat ca expert tehnic judiciar. Pur și simplu, potrivit ultimul său CV, Miruță neagă astăzi c-ar fi fost vreodată expert tehnic judiciar, calitate din care a fost suspendat PENTRU INCOMPATIBILITATE în 2023, de Ministerul Justiției, când s-a constatat că activa deja de peste 2 ani, concomitent, și ca deputat și ca expert tehnic judiciar
– în perioada 2020 – 2023, de incompatibilitate, Miruță a încasat bani ca expert tehnic judiciar, dar nu i-a declarat, facandu-se vinovat de savarsirea infractiunii de fals in declaratii
– în aceeași perioadă a ajutat un inculpat dintr-un dosar penal al DIICOT să i se prescrie faptele, amânând foarte mult depunerea expertizei IT pe care s-a angajat să o facă în fața Tribunalului Bihor, motiv pentru care a și fost amendat de această instanță, cu 3000 de lei, sanctiune ramasa definitiva
– când avea doar 23 de ani, a cumpărat pe nimic două terenuri fără valoare la marginea Târgu Jiului, special pentru a le da Primăriei, în schimbul unui teren ultra-central. Acest schimb penal a fost, de fapt, o șpagă pentru tatăl său, judecătorul Gheorghe Miruță, care atunci era ”decât” președinte al Tribunalului Gorj. Ce a făcut Primăria Tg Jiu, după 17 ani de când a primit terenurile fără valoare ale lui Miruță, cu ele, puteți citi aici: https://www.frontul.ro/documente-familia-miruta-afaceri…/
– vila din Tg Jiu în care locuiește Miruță, finalizată în 2007, nu e recepționată nici azi, în 2025, după 18 ani, figurând la OCPI ca fiind ”fără acte”. De ce? Pentru că președintele de atunci al Tribunalului Gorj, tatăl lui Miruță, cel care a construit-o în perioada 2004 – 2007 când considera că are clauză de impunitate, n-a respectat proiectul și nici autorizația de construire. Și-a făcut camere în pod. Practic, un etaj in plus. Din 2007, vila a ajuns prin donație la Radu Miruță. Primăria Tg Jiu refuză să spună dacă și de când plătește Miruță impozit pentru vila ”fără acte” în care locuiește.
– într-o altă locație din Tg Jiu, lângă Coloana Infinită, unde deține altă clădire cu etaj, Miruță a ales să iasă dintr-un conflict cu o vecină păstrând doar terenul de sub imobil și donând restul (adică terenul dintre clădire și gardul vecinei, plus toată curtea din spate) unui văr din Canada. Cu dezmembrare și tot ce trebuie, la Notariat și OCPI. Așa, nu s-a mai învecinat cu vecina care-l reclama, deși el a continuat să folosească zilnic terenul pe care-l donase doar scriptic. Ani în șir, Miruță a declarat în fals că deține de drept și terenul pe care-l înstrăinase prin donația făcută vărului din Canada. S-a gândit că e prea de tot să se afle, din declarațiile lui de avere, c-a donat de formă un teren unui văr doar ca să se-nvecineze cu vărul și nu cu vecina care – l tot reclama. Apoi, după ani și ani, după multe declarații de avere falsificate, Miruță și-a chemat vărul din Canada, l-a dus la notariat și ce l-a pus să facă? Da, ați ghicit: l-a pus să-i doneze terenul înapoi.
– în fața unei judecătoare de la Tribunalul Olt, Miruță a mințit oficial că nu are studii de Drept, deși are, scriind și două cărți de Drept împreună cu tatăl său, și că nu mai fusese niciodată într-o sală de judecată, deși activa, la acel moment, de mulți ani ca expert tehnic judiciar. Dacă vreți să-l auziți pe Miruță mințind, în sala de judecată, intrați aici: https://www.luju.ro/vorbe-de-fumoar-20-10-2025-ministrul…
– ca să-l ajute pe Miruță, aceeași judecătoare de la Tibunalul Olt a distrus o Încheiere de sedinta, a sters-o din dosarul electronic si a inclouit-o cu alta Incheiere de sedinta, falsificata, al carei continut Nu concorda cu discutiile din timpul sedintei de judecata. Detalii, aici: https://www.luju.ro/judecatoare-acuzata-de-distrugerea…
– o parte din documentele care probeaza cele scrise mai sus le-am obtinut in urma unui proces indelungat cu Primaria Tg Jiu care a refuzat, intial, prin primarul PSD Marcel Romanescu, sa-mi asigure accesul la aceste date de interes public. De ce? Pentru că din 2017, de cand conduce USR Gorj, Radu Miruta a facut un blat extrem de scarbos la toate alegerile locale, reusind sa obtina si in 2020, si in 2024, zero consilieri judeteni, zero consilieri loCali la Tg Jiu si zero primari in tot judetul, pentru USR. Zmeu la București, mâță blândă la Tg Jiu.
Am enumerat, aici, doar o parte din lucrurile care-l fac pe ”îngerașul” ce conduce azi două ministere – ECONOMIE și APĂRARE – mult mai putred decât îl știm pe demisionarul Ionuț Moșteanu.
Pentru toate cele scrise mai sus dețin dovezi oficiale.
Statutul deputaților și senatorilor prevede o procedură – fulger, de 20 de zile în care un parlamentar poate fi declarat INCOMPATIBIL. Am depus toată documentația privind incompatibilitatea deputatului Miruță, cu peste un an în urmă, la Camera Deputaților. Ultimii trei președinți ai Camerei, în frunte cu Grindeanu, țin totul la sertar, încălcând Legea 96 din 2006.
Îi solicit public directorului interimar al SRI, generalul Răzvan Ionescu, să evalueze în mod responsabil dacă un ins atât de putred, de iresponsabil, de lipsit de integritate poate fi ministru cu două portofolii și membru CSAT într-un stat de drept. În absența unor măsuri ferme de corijare a acestei anomalii, vom înțelege că da, Miruță este ce trebuie, domnule general!
sursa: puterea
DambovitaDeAzi.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a DambovitaDeAzi.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.