Month: September 2025

Universitatea Harvard obține o victorie importantă împotriva Administrației Trump. Un judecător federal a stabilit că suspendarea finanțării de două miliarde de dolari pentru cercetare a fost ilegală, iar argumentul președintelui, conform căruia măsura a ajutat la combaterea antisemitismului în campus, a fost nefondat. Decizia va fi atacată.

Universitatea Harvard a obținut o victorie majoră în confruntarea cu Administrația Trump. Judecătoarea Allison Burroughs, de la Tribunalul Districtual al…

California. Google pierde un proces prin care era acuzat că a continuat să colecteze datele utilizatorilor de Android chiar dacă aceștia și-au dezactivat din setări această permisiune. Compania ar urma să plătească 425 de milioane de dolari, juriul constatând că instrumentele analitice ale Google din alte aplicații (precum Uber sau Instagram) au continuat să încalce dreptul la confidențialitate al utilizatorilor.

Un juriu federal a decis că Google se face vinovată de încălcarea confidențialității chiar dacă nu a urmărit în mod…

Analiză FT. Companiile chineze de fotovoltaice se prăbușesc sub apăsarea propriului succes. Concurența acerbă a împins prețurile atât de jos, încât cele mai multe dintre ele însumează acum pierderi de miliarde de dolari. Partidul comunist intervine pentru “a pune ordine” într-o piață considerată mult prea agresivă, care livrează 90% din celulele solare, la nivel mondial.

Financial Times a aflat că șefii celor mai mari companii chineze de fotovoltaice au fost convocați la Beijing, guvernul comunist…