Videoclipul fals s-a viralizat pe TikTok și a fost semnalat de Context.ro. În săptămânile dinaintea alegerilor parlamentare, rețelele sociale folosite de utilizatorii moldoveni au fost inundate cu conținut fals, o parte din el produs cu inteligența artificială. Un grup de experți a  explicat pentru publicația de investigație că videoclipurile sunt apoi distribuite de pe alte conturi false, pentru a le amplifica mesajul.

În clipul cu ministra Țoiu este folosită și imaginea postului Euronews, în încercarea de a da un plus de credibilitate. Ministerul român de Externe (MAE) a ținut să clarifice că mesajul nu este autentic și că este construit după tehnicile și procedurile cunoscute unor actori statali, ca parte a campaniilor de manipulare și interferență.

Cu trei zile înainte de alegerile parlamentare din Republica Moldova, ministerul român de Externe atrage atenția că astfel de materiale manipulatoare sunt “un element standard din arsenalul clasic de acțiuni hibride desfășurate în spațiul informațional, cu scopul de a crea tensiuni ideologice și de a susține narativele de propagandă statală”.

Sursa: biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *