Anunțul a fost făcut de Boris Pistorius, ministrul Apărării, în timpul unei ședințe a parlamentului. Deși nu a oferit detalii cu privire la survoluri, agenția germană de presă DPA și publicația Der Spiegel au scris că “victima” a fost fregata “Hamburg”, care participă la exercițiul “Neptune Strike”. Zborurile la joasă altitudine ar fi avut loc vineri și sâmbătă.
“Rusia testează cu o frecvență și intensitate crescânde limitele statelor NATO cu o frecvență și o intensitate tot mai mari”, a declarat ministrul. El a comparat incidentul cu pătrunderile dronelor și avioanelor de vânătoare rusești în spațiul aerian polonez și estonian, zilele trecute, și a condamnat “provocările inutile din partea Federației Ruse. Putin vrea să ne provoace, Putin vrea să provoace statele membre NATO și să identifice, să expună și să exploateze slăbiciunile percepute ale alianței”.
Bundestagul a dezbătut, astăzi, proiectul de buget al apărării în 2026, în care sunt prevăzute cheltuieli de 82 de miliarde de euro, în creștere de la 62 de miliarde în acest an.
sursa: biziday