Într-o intervenție video în cadrul Adunării Generale a ONU de la New York, președintele chinez Xi Jinping a declarat că țara își va reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 7-10% până în 2035, ”străduindu-se în același timp să facă mai bine”.

China nu s-a angajat niciodată până acum la o cifră precisă pe termen scurt sau mediu, în contextul în care este responsabilă pentru peste un sfert din emisiile globale care provoacă încălzirea planetei, aproape 14 miliarde de tone în 2023. O reducere de 10% ar echivala cu 1,4 miliarde de tone anual – de aproape patru ori emisiile Marii Britanii. Totuși, experții spun că pentru respectarea obiectivului de 1,5°C, China ar trebui să reducă emisiile cu cel puțin 30% până în 2035, iar în unele scenarii chiar cu peste 50%.

China continuă să depindă puternic de cărbune, cel mai poluant combustibil, deși datele din 2025 arată o scădere a producției de energie pe bază de cărbune și o creștere accelerată a energiei solare. De altfel, a atins deja în 2024, cu șase ani mai devreme, obiectivul de 1.200 GW capacitate solară și eoliană prevăzut pentru 2030, conducând clasamentul în acest sens.

Anunțul lui Xi Jinping vine într-un moment în care SUA par a se retrage din angajamentele globare de reducere a poluării, în timp ce președintele Donald Trump a numit schimbările climatice o ”escrocherie”.

sursa: biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *