Rușii au desfășurat azi-noapte un atac masiv (circa 600 de drone și rachete, inclusiv balistice) asupra Ucrainei, vizând în special orașul Zaporijie, de pe frontul de sud. Bombardamentul a avariat o clădire de 14 etaje și peste 40 de case private, un bilanț preliminar indicând un mort și 22 de răniți, printre care trei copii.
La rândul său, Ucraina a continuat atacurile nocturne cu drone asupra rafinăriilor rusești. Comandamentul Ucrainean informează că a lovit azi-noapte rafinăriile din Krasnodar Kraj și din regiunea Samara, iar imaginile de pe rețelele rusești de socializare arată incendii puternice.
O informație publicată de Financial Times, potrivit căreia Donald Trump ar fi fost de acord, în discuțiile cu Putin, în privința desfășurării unor militari chinezi ca forță de menținere a păcii în Ucraina, a fost dezmințită oficial de Casa Albă. Pe de altă parte, publicația britanică The Telegraph scrie că, deși președintele american a exclus prezența unor trupe americane la sol, în cazul încheierii conflictului, el are în vedere mari contracte pentru firme de securitate private americane. Acestea ar urma să lucreze la fortificațiile și bazele din apropierea frontului, așa cum s-a întâmplat în Irak și Afganistan, dar să și securizeze investițiile americane în exploatarea resurselor esențiale, pe care Zelenski a fost de acord să le exploateze împreună cu americanii. Europenii sunt și ei de acord cu o astfel de variantă care ar implica cetățeni americani la sol, chiar dacă nu este vorba de trupe ci de mercenari privați, considerând că asta i-ar descuraja pe ruși să reia ostilitățile, mai scrie The Telegraph. Până acolo însă, liderii europeni cred că Putin trage de timp și că nu va fi nicio întâlnire între acesta și președintele ucrainean, pentru că Rusia nu își dorește cu adevărat nicio oprire a ostilităților.
sursa: biziday