Atacul s-a produs ieri după-amiază, iar ucrainenii au recunoscut că o navă-radar, aflată pe brațul Chilia al Dunării a suferit o explozie, în care un marinar a murit. Rusia a susținut că a folosit o dronă navală, iar imaginile publicate arată că aceasta atacul s-a produs la circa 25 de km de vărsarea Dunării în Marea Neagră.

Este pentru prima dată când o dronă navală rusească desfășoară un astfel de atac pe Dunăre și nu este clar cum a ajuns aceasta nedetectată atât de departe. Mai mult, Rusia a dat publicității și imagini aeriene, ceea ce înseamnă că o altă dronă, de observație, aflată în aer, a coordonat atacul.
Nava ucraineană distrusă, identificată ca fiind Simferopol, (de dimensiuni medii – 1240 tone, 55 m lungime) este grav avariată, potrivit ucrainenilor.
![]()
Rușii susțin că s-ar fi scufundat, situație care ar putea avea implicații asupra traficului comercial fluvial pe brațul Chilia. Deocamdată, autoritățile române nu au avut nicio reacție legată de această situație.
sursa: biziday
