Month: July 2025

Microsoft acuză oficial China pentru atacul cibernetic masiv asupra serverelor Sharepoint, ce afectează mari corporații și agenții guvernamentale occidentale. UPDATE. Vulnerabilitatea fusese identificată încă din luna mai, la o competiție de hacking, dar, deși compania de tehnologie a transmis între timp că a rezolvat problema, update-ul a eșuat.

Microsoft a anunțat oficial că a identificat trei grupuri de hackeri, toate “sponsorizate de statul chinez” care exploatează software-ul său…

SUA. Camera Reprezentanților intră urgent în vacanță parlamentară, cu o zi mai devreme, pentru a evita un vot care ar forța Departamentul de Justiție să publice “Dosarele Epstein”. O parte a republicanilor susțin inițiativa democraților în acest sens, iar aliații lui Trump din Congres încearcă să oprească dezvăluirea completă a legăturilor dintre actualul președinte și fostul său prieten, pedofil dovedit.

Speakerul Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, un apropiat al lui Donald Trump, a declarat vacanță parlamentară începând de miercuri, cu o…

Guvernul britanic vrea să limiteze prin lege, la doar două ore pe zi, timpul petrecut de minori pe rețelele sociale. Astfel, platformele ar putea fi obligate să se blocheze complet la atingerea acestui prag, nu doar să-i avertizeze că au stat prea mult în fața ecranului. În prezent, cei mai mulți petrec cel puțin șase ore pe zi.

Ministrul britanic al Tehnologiei, Peter Kyle, a explicat pentru Sky News că o altă măsură luată în calcul este și…

Tentativă de fraudă în numele Poliției de Frontieră. Cetățeni sunt sunați de numere necunoscute, iar printr-un mesaj în limba engleză li se transmite că li s-au furat datele personale și sunt instruiți să apese o tastă, pentru a fi redirecționați către un așa-zis “ofițer de caz”.

Directoratul Național de Securitate Cibernetică atrage atenția asupra unei campanii de apeluri telefonice frauduloase, în care cetățenii sunt contactați de…