Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL și șeful Senatului, transmite un mesaj fără menajamente: indiferent cine va guverna România în perioada următoare, creșterea taxelor este inevitabilă. Liderul liberal cere măsuri urgente pentru reducerea cheltuielilor și recâștigarea încrederii instituțiilor europene.
Ilie Bolojan, despre măsurile fiscale inevitabile și un deficit greu de acoperit
Ilie Bolojan a declarat, într-o conferință de presă susținută la Senat, că niciun guvern nu va putea evita majorarea taxelor și impozitelor. Acesta a explicat că România trebuie să crească veniturile la buget și, în paralel, să reducă rapid cheltuielile statului.
„Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea veniturilor, ceea ce înseamnă creştere, din păcate, de taxe şi de impozite. Care vor fi acestea vor fi decise foarte probabil zilele următoare, dar este evident că trebuie să ne scădem urgent, cât mai rapid, cheltuielile statului în general”, a declarat Ilie Bolojan.
Președintele interimar al PNL a subliniat că măsurile de austeritate vor fi stabilite în zilele următoare, în contextul angajamentului asumat de România față de Comisia Europeană privind reducerea deficitului bugetar.
„Trebuie să venim cu un plan, cât mai repede posibil, în zilele următoare, de fapt, în aşa fel încât să prezentăm Comisiei Europene şi creditorilor noştri perspectiva pentru anul în curs”, a menționat Bolojan.
Potrivit acestuia, ținta actuală – o scădere cu șapte puncte procentuale din PIB – este foarte greu de atins, având în vedere că ne aflăm deja la mijlocul anului.
Fără soluții magice, doar măsuri dure și realiste
Ilie Bolojan a respins categoric ideea soluțiilor „magice” sau promisiunilor populiste. A susținut că problemele României nu pot fi rezolvate brusc, ci prin corecții constante și eforturi susținute, chiar dacă acestea sunt nepopulare.
„Nu există soluţii simple. Cei care au promis până acum, sau cei care promit soluţii magice, cred că suntem convinşi toţi, oamenii responsabili, că sunt nişte profeţi falşi. N-avem cum să schimbăm totul dintr-o dată, toate aceste acumulări negative. Putem repara ce este greşit, dar rezolvând treptat problemele.
Nu folosim cuvinte mari, ci atacând constant fiecare lucru greşit şi îmbunătăţind în permanent modul în care facem aceste lucruri, în fiecare zi, în aşa fel încât, prin schimbări mici, să ajungem la schimbările mari, pentru că nu există o soluţie, aşa cum v-am spus, măreaţă, care rezolvă toate problemele”, a spus Bolojan într-o conferinţă, la Senat.
El a subliniat că este nevoie de „o masă critică” în Parlament care să susțină acest pachet de măsuri și a anunțat că se așteaptă ca discuțiile privind noile reforme să fie finalizate săptămâna viitoare.
„Ceea ce ştim, ca nişte oameni raţionali, despre viaţă, despre obiceiurile noastre, despre bunul simţ, despre buna gospodărire, trebuie aplicate şi în lumea politică. Asta înseamnă că, în primul rând, trebuie să le spunem oamenilor adevărul. Nu cred că ne mai putem permite să le spunem lucruri pe care nu le putem face sau care ştim că nu pot fi realizate.
Vor trebui măsuri de corecţie care, majoritatea, sunt nepopulare, dar care, din păcate, sunt necesare, pentru care e nevoie de o masă critică, în primul rând, de o susţinere parlamentară şi cred că în această săptămână se conturează această masă critică.
Aştept ca săptămâna viitoare să se închidă aceste discuţii în aşa fel încât, în termenul cel mai scurt, să existe o susţinere pentru acest pachet de măsuri”, a transmis liderul liberal.
SURSA FOTO: Dreamstime
Reformele structurale: fonduri europene, spitale și debirocratizare
Printre măsurile urgente enumerate de Ilie Bolojan se numără:
renegocierea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR);
deschiderea rapidă a apelurilor de proiecte pentru accesarea fondurilor europene;
înlocuirea proiectelor nefinalizabile, în special în domeniul sănătății;
accelerarea procedurilor de prefinanțare și simplificarea birocrației;
respectarea angajamentelor privind pensiile speciale și conducerea companiilor de stat.
El a amintit că aproape 900 de milioane de euro au fost reținuți de Comisia Europeanăpână la clarificarea acestor probleme.
„Dacă vrem să ne luăm aceşti bani, trebuie să rezolvăm aceste probleme şi celelalte care ţin de încasarea diferenţelor de bani. Apoi, trebuie înlocuite cât mai repede proiectele care nu pot fi terminate.
Avem din păcate multe proiecte în domeniul sănătăţii, de exemplu, care nu pot fi terminate şi e nevoie ca spitalele care nu mai pot fi finalizate până anul viitor să fie înlocuite de alte proiecte, în aşa fel încât să nu pierdem banii.
De asemenea, este nevoie să deschidem toate apelurile de proiecte. Încă, înţeleg, avem apeluri de proiecte care nu sunt deschise”, a mai declarat liberalul.
Recâștigarea încrederii și combaterea incompetenței sunt o necesitate
Ilie Bolojan a vorbit și despre necesitatea reconstruirii încrederii între partide și între stat și cetățeni. A precizat că adevărații adversari ai României nu sunt partidele politice, ci „incompetența, lipsa de responsabilitate și indolența”.
A reafirmat că România trebuie să convingă piețele financiare și Comisia Europeană că își poate respecta angajamentele fiscale și administrative.
DambovitaDeAzi.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a DambovitaDeAzi.ro cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.