Doi oficiali americani, care au discutat cu jurnaliștii Reuters sub protecția anonimatului, au declarat că SUA consideră că Vladimir Putin va răspunde prin atacuri semnificative, cu mai multe direcții, iar ceea ce s-a întâmplat până acum nu este decât începutul. Momentul răspunsului rămâne neclar, dar este așteptat în câteva zile, și probabil va include diferite tipuri de capabilități aeriene, inclusiv rachete și drone, au afirmat oficialii. Aceștia nu au detaliat eventualele ținte și nici nu au elaborat aspecte legate de informații.

Rusia a lansat vineri un intens bombardament cu rachete și drone asupra capitalei Ucrainei, Kiev, iar Ministerul Apărării din Rusia a declarat că atacul asupra unor ținte militare și conexe a fost un răspuns la ceea ce a numit “actele teroriste” ucrainene. Însă oficialii americani cred că răspunsul complet al Rusiei nu s-a petrecut încă.

Diplomații occidentali estimează intensificări ale atacurilor rușilor, inclusiv asupra unor ținte simbolice ucrainene, precum clădiri guvernamentale, în efortul de a transmite un mesaj clar către Kiev, iar răspunsul Moscovei “va fi uriaș, brutal și necruțător”.

Michael Kofman, expert în Rusia la Carnegie Endowment for International Peace, un think tank prestigios care oferă analize independente în probleme globale, a declarat că se așteaptă ca Moscova să încerce să se răzbune pe agenția de securitate internă a Ucrainei, SBU, pentru rolul său în atacul de weekendul trecut. Pentru a transmite un mesaj, Rusia ar putea folosi rachete balistice cu rază medie de acțiune pentru atac, consideră acesta.

Kievul susține că în atacul de la 1 iunie au folosit 117 drone, lansate din camioane care tranzitau teritoriul rus, și că au avariat și distrus în jur de 40 de aeronave rusești. SUA au evaluat că aproximativ 20 de avioane de război ruse au fost lovite și zece au fost distruse. Guvernul rus a negat distrugerile și a declarat că este vorba doar de avarii, care vor fi reparate. Însă bloggerii militari ruși au vorbit despre pierderi sau avarii serioase la aproximativ zece aeronave, inclusiv cele capabile să transporte arme nucleare.

sursa: biziday

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *