Moartea în capsulă: ne revine, curând, opțiunea crucială
Organizația non-profit Xit International, cu sediul în Australia, care susține legalizarea eutanasiei voluntare, a finalizat un prototip pentru o capsulă…
Totul despre azi!
Organizația non-profit Xit International, cu sediul în Australia, care susține legalizarea eutanasiei voluntare, a finalizat un prototip pentru o capsulă…
Se deschide sezonul de croaziere în Portul Constanța, unde sâmbătă, 30 martie, va ajunge nava fluvială de pasageri Viking Rinda…
Contribuabilii, persoane fizice și juridice deopotrivă, trebuie să știe că peste numai 9 luni îi așteaptă noi majorări pe segmentul…
În noaptea aceasta, România va face trecerea la ora de vară, marcând începutul unei perioade de lumină mai îndelungată în…
Forțele aeriene italiene au lansat o alertă vineri după ce au interceptat avioane neidentificate deasupra apelor internaționale din Marea Baltică.…
Fostul șef al Vămii București, Paul Petrof, aflat în prezent în arest preventiv pentru acuzații de luare de mită, luptă…
În această perioadă, piața este plină de fructe și legume, atât de la producători locali, cât și de peste mări…
Mâine, în Turcia vor avea loc alegeri localeîn 81 de provincii, Partidul AK (AKP) al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan urmărește…
Unsprezece persoane au fost rănite după ce un vas bulgăresc de croazieră s-a lovit, în cursul nopții de vineri spre…
Reducerea numărului de secretari de stat a fost și este doar o vrăjeală ieftină pentru că, în realitate, toate ministerele…