Preşedintele PNL, Ludovic Orban, afirmă că în ultimele două luni a făcut vizite în teritoriu în 12 filiale judeţene ale partidului. Aflat sâmbătă, la Mehedinţi, Orban a declarat, răspunzând unei întrebări, că ar „minţi” dacă ar susţine că vizita sa nu are legătură cu Congresul intern din PNL, însă a subliniat că vizita nu este una electorală, pentru că „încă nu e declanşată procedura de congres”.
Întrebat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, care este motivul vizitei sale la Mehedinţi, unde s-a întâlnit inclusiv cu membri PNL, Ludovic Orban a răspuns, râzând: „Ca să zic că nu are nicio legătură cu Congresul v-aş minţi”.
El a ţinut însă să precizeze că nu este vorba despre o vizită de campanie electorală internă.
„Dar chiar fac parte… deci e a doisprezecea organizaţie în care m-am deplasat în ultimele două luni, aşa în condiţiile pandemice care sunt. În special ne întâlnim cu primarii, cu consilierii judeţeni, cu viceprimarii, discutăm chestiuni de ordonare a proiectelor, inclusiv a proiectelor locale, ce finanţări posibile o să fie pentru proiectele locale, fie pe fonduri guvernamentale, fie pe fonduri europene, discutăm de diferitele proiecte care există la nivelul comunităţilor locale sau regionale, de asemenea discutăm chestiuni care ţin în special de buna guvernare locală sau la nivel naţional. Practic nu pot să zic că e o vizită electorală, că încă nu e declanşată procedura de congres….citeste INTEGRAL aici
