Tragedie petrecută în această dimineață! Un copil a murit în urma unui incendiu!
Pompierii au intervenit cu 10 autospeciale de stingere, o mașină de descarcerare, o autoscară și două ambulanțe SMURD la un…
Totul despre azi!
Pompierii au intervenit cu 10 autospeciale de stingere, o mașină de descarcerare, o autoscară și două ambulanțe SMURD la un…
Avocatul Daniel Ionașcu, în numele PPU (social-liberal) a depus la instanța de contencios administrativ a Curții de Apel București o…
Cel mai nou sondaj de opinie realizat de CURS, la nivel național, în perioada 8-11 octombrie, indică faptul că în…
Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, va deschide lista candidaților PSD în București, la alegerile pentru Camera Deputaților, spun surse…
Prim-vicepreședintele PSD Gabriela Firea reacționează, luni seară, în scandalul fostului președinte al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării…
Andi Manciu, consilier de stat al prim-ministrului Ludovic Orban şi şeful Grupului de Comunicare Strategică (structură care se ocupă de…
Acum aproape trei luni de zile va propuneam o reorganizare a circulatiei rutiere din zona de blocuri de pe strada…
Maine, 13 octombrie a.c., începând cu ora 12 : 00, un transport agabaritic va circula din localitatea Fieni, județul Dâmbovița…
Poliţia Capitalei solicită sprijin în vederea depistării unui bărbat care, la data de 29 septembrie a.c., a plecat de la…
În urma unei acțiuni care a durat 4 zile, polițiștii rutieri au aplicat peste 18.000 de sancțiuni contravenționale și au…