
În România au fost confirmate, până acum, 11.339 de infecții cu coronavirus. Autoritățile fac apel la populație să se informeze doar din surse oficiale. În total, în România au murit 631 de persoane infectate cu coronavirus. Primul caz de coronavirus confirmat pe teritoriul țării a fost anunțat la 26 februarie.
ACTUALIZARE LUNI, 27 APRILIE, ORA 12:55 Până astăzi, pe teritoriul României, au fost confirmate 11.339 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19. Au fost înregistrate 303 de noi cazuri de îmbolnăvire în ultimele 24 de ore.
ACTUALIZARE LUNI, 27 APRILIE, ORA 11:30 Alte 3 persoane au murit din cauza COVID-19, printre ele și medicul din Botoșani. Bilanțul deceselor ajunge la 631.
ACTUALIZARE LUNI, 27 APRILIE, ORA 10:50 Grupul de Comunicare Strategică anunță deceseul unui medic din Botoșani, specializarea medicină internă, contact cu un caz confirmat. Bilanțul deceselor crește la 629.
ACTUALIZARE LUNI, 27 APRILIE, ORA 10:18. Bilanțul deceselor din cauza COVID-19 a crescut la 628 de morți.
ACTUALIZARE DUMINICĂ, 26 APRILIE, ORA 18:50. Încă 18 decese au fost confirmate în cursul după-amiezii. Bilanțul ajunge, așadar, la 619. Una dintre victime, o femeie de 54 de ani din Bacău, avea și Covid, și gripă tip B. Iar o altă victimă, un bărbat de 71 de ani din Caraș-Severin făcuse trei teste de coronavirus, pe durata spitalizării, toate dovedindu-se negative. A fost externat cu o stare generală bună, dar a revenit la spital peste o săptămână, iar testul de Covid, la internare, a fost de data aceasta pozitiv. A murit a doua zi, având și comorbidități.