Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, răspunde la propunerea lui Josep Borrell, de a confisca rezervele valutare blocate ale Rusiei pentru a reconstrui Ucraina. Liderul rus declară că Uniunea Europeană nu are o politică externă, scrie agerpres.ro

 

 

 

”Borrell nu trebuie să uite că postul său este în diplomaţie şi că el nu este comandant militar. Cred că în viitor acest post de şef al diplomaţiei UE va fi eliminat, ştiut fiind faptul că reflectă poziţia SUA”, a susţinut Lavrov.

Ministrul rus a invocat situaţia din Afganistan, ţară ale cărei active din banca centrală sunt congelate, ”însă (Occidentul) nu foloseşte aceşti bani pentru a reconstrui Afganistanul, care a fost distrus ca urmare a acţiunilor NATO”.

Într-un interviu publicat marţi, Borrell a arătat că ar fi logic ca UE să procedeze la fel cum au făcut Statele Unite cu activele băncii centrale a Afganistanului după ce talibanii au preluat puterea la Kabul. Washingtonul intenţionează să folosească o parte din fondurile afgane blocate pentru a ajuta poporul afgan şi să păstreze restul pentru a acoperi eventuale despăgubiri acordate în procese împotriva militanţilor islamişti acuzaţi de terorism.

Lavrov a vizitat marţi Algeria, în cadrul unei deplasări care nu a fost anunţată oficial, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări. Uniunea Sovietică a fost prima ţară care a stabilit relaţii diplomatice cu Algeria după ce acest stat şi-a declarat independenţa în 1962, transmite AGERPRES

 

sursa foto – digi24.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *