Poliţia de Frontieră anunţă vineri că peste 7.700 de cetăţeni ucraineni au intrat în ţară în ultimele 24 de ore, în scădere cu 5% faţă de ziua precedentă.

 

 

“În data de 05.05.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 76.348 de persoane, dintre care 7.733 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 5% faţă de ziua precedentă).

Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 4.147 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 9,5%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.502 cetăţeni ucraineni (scădere cu 14,8%).

De la declanşarea acestei crize (24.02.2022), până la data de 05.05.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 866.916 cetăţeni ucraineni. De asemenea, începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în ţară noastră 901.445 ucraineni.

În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare.

Măsuri de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei au fost dispuse și la granița terestră, fiind suplimentate echipajele care derulează misiuni în zonele de responsabilitate. Se acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date și informații, precum și de adoptare în comun a măsurilor necesare pentru gestionarea cazurilor apărute”, transmite Poliția de Frontieră

 

sursa foto – politia de frontiera

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *