Ce graniţe va avea Ucraina după încheierea ‘operaţiunii speciale militare’ ruse depinde de decizia cetăţenilor acestei ţări, a declarat preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Viaceslav Volodin, citat de agenţia de presă Interfax și Agerpres.

“Această sarcină revine Ucrainei şi cetăţenilor săi”, a spus Volodin într-un interviu acordat joi postului de radio aparţinând publicaţiei Komsomolskaia Pravda.

În continuare, Volodin, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, a explicat ce înţelege prin aceasta.

În primul rând, el a reiterat una din tezele Kremlinului, potrivit căreia în 2014 în Ucraina a avut loc o lovitură de stat, nu o mişcare populară de contestare a regimului preşedintelui Viktor Ianukovici.

“Ca urmare a acestei lovituri de stat, Crimeea s-a separat de Ucraina. Cetăţenii, în conformitate cu toate cerinţele şi normele internaţionale, au decis că vor să trăiască în componenţa Federaţiei Ruse”, a afirmat Volodin, omiţând să specifice că, înaintea referendumului din Crimeea pe tema separării de Ucraina, peninsula fusese ocupată de militari ruşi fără însemne, aşa-numiţii ‘omuleţi verzi’, potrivit media de la Kiev.

De asemenea, “republicile populare Doneţk şi Lugansk au decis să se separe de Ucraina şi să devină independente”…citeste INTEGRAL aici

 

sursa foto – stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *