CCR a admis în ședința de joi o excepție de neconstituționalitate care vizează interdicția de exercitare a profesiei de avocat de către unele persoane condamnate penal, scrie stiripesurse.ro

Potrivit unui comunicat de presă al instituției, Curtea Constituţională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sunt neconstituţionale prevederile art.14 lit.a) din Legea nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art.26 lit.d) din acelaşi act normativ sunt constituţionale în raport de criticile formulate.

Textul declarat ca neconstituţional are următorul cuprins: “Art.14. – Este nedemn de a fi avocat: a) cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei”.

Curtea Constituţională a reţinut că sintagma “de natură să aducă atingere prestigiului profesiei” a fost constatată ca neconstituţională prin Decizia nr.225 din 4 aprilie 2017, scrie stiripesurse.ro

 

sursa foto – stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *