O jurnalistă TVR face acuzații grave, după ce a participat la conferința de presă pe care ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a avut-o, la București, alături de omologul său român, Bogdan Aurescu, scrie stiripesurse.ro

Loara Ștefănescu, una dintre puținii jurnaliști cu experiență în domeniul afacerilor externe, dezvăluie că întrebările adresate celor doi miniștri au fost negociate și acuză că nu este prima dată când Ministerul de Externe de la București face astfel de ”manevre”.

”CULISELE UNEI VIZITE STRATEGICE, KULEBA LA BUCUREŞTI

-Ministrul ucrainean de externe şi ministrul român de externe au avut o conferinţă de presă la MAE

-Nici nu am ajuns bine în sala conferinţei şi am fost informată că unii jurnalişti negociaseră intrebările şi nu mai este loc. A devenit plictisitoare această manevră. Eram şi alţi jurnalişti preocupaţi de adevăratele întrebări, români şi străini.

– Paradigma arme, armament a lipsit din discursul domnului ministru Aurescu. Nu şi din cel al ministrului Kuleba.

-În final, s-a acceptat să pot pune o întrebare. Explicit despre armamentul pe care România l-a livrat sau intenţionează să-l livreze Ucrainei. Lista cu echipamente militare solicitate de Ucraina, via NATO, a ajuns şi la Bucureşti.

Voi reveni cu detalii. Evident, ştirea pe larg, în Jurnalele TVR.”, a precizat Loara Ștefănescu, conform stiripesurse.ro

 

 

sursa foto – stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *