Germania a participat împreună cu Statele Unite la cercetare biologică în Ucraina, a declarat, sâmbătă, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, scrie digi24.ro

 

“Conform informaţiilor confirmate, partea germană a coordonat îndeaproape activitatea în domeniul securităţii biologice cu colegii săi americani, care au creat o reţea de cel puţin 30 de laboratoare biologice în Ucraina”, a spus Zaharova la canalul de stat RT, notează dpa, citată de Agerpres.

Ea a descris activitatea drept “cercetare ştiinţifică periculoasă”.

Zaharova nu a furnizat dovezi care să-i susţină afirmaţiile.

Rusia a acuzat Ucraina că a încercat să dezvolte arme biologice sau nucleare
La începutul lunii martie, Rusia a acuzat Ucraina că a încercat să dezvolte arme biologice sau nucleare. Kremlinul a indicat atunci că Washingtonul trebuie să dea explicaţii în legătură cu “laboratoare ucrainene pentru arme biologice”.

“Ucraina neagă strict orice astfel de acuzaţie”, a declarat, la rândul său, un purtător de cuvânt al preşedinţiei ucrainene.

Ulterior, Statele Unite au acuzat Rusia şi China că răspândesc „în mod intenţionat” „minciuni” despre presupuse laboratoare americane de arme biologice şi chimice în Ucraina, spunând că se tem că Rusia foloseşte astfel de arme interzise.

„Kremlinul răspândeşte pur şi simplu în mod intenţionat minciuni potrivit cărora Statele Unite şi Ucraina desfăşoară activităţi legate de arme chimice şi biologice în Ucraina”, a spus purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price, conform digi24.ro

 

sursa foto – digi24.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *