Războiul din Ucraina probabil va afecta creşterea economică a Bulgariei, va amplifica inflaţia şi va genera riscuri asupra creditării, avertizează Fondul Monetar Internaţional (FMI), potrivit agenţiei Reuters, anunță stiripesurse.ro

Experţii FMI, care tocmai au finalizat o vizită de evaluare la Sofia, au revizuit în scădere creşterea economică a Bulgariei, la 3,0% (faţă de 4,4%), în timp ce inflaţia probabil va ajunge la două cifre în cursul acestui an.

Sectorul bancar bulgar rămâne bine capitalizat şi are lichidităţi, dar FMI îndeamnă Banca centrală de la Sofia să monitorizeze atent potenţialele riscuri asupra creditării, în contextul războiului din Ucraina.

“Efectele economice ale războiului se vor materializa în principal prin preţuri mai mari la mărfuri, prin scăderea cererii la nivel comercial şi prin incertitudine în materie de investiţii, în timp ce refugiaţii trebuie să beneficieze de asistenţă. Dependenţa energetică puternică de Rusia constituie o vulnerabilitate semnificativă”, atrag atenţia experţii Fondului Monetar Internaţional, conform stiripesurse.ro

 

Sursa foto: stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *