Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a semnat vineri continuarea programului ”Noua Casă”, plafonul alocat în acest an urmând să fie la nivelul celui de anul trecut.

Săptămâna viitoare ar putea avea loc lansarea programului IMM Prosumer, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, citat de agerpres.ro

“Astăzi am semnat şi continuarea programului ‘Noua Casă’, acordarea plafonului pe acest an, care se va menţine la nivelul de anul trecut în primă fază şi, în funcţie de evoluţia programelor, de fapt la toate, în funcţie de evoluţia programelor, vom suplimenta plafoanele. Ce mi-aş dori este ca ele să întrunească solicitarea din partea beneficiarilor, astfel încât să putem suplimenta.

La aceste programe să ştiţi că am lucrat împreună cu mediul de afaceri. Ele provin, şi înainte de a se face această guvernare, provin din discuţiile cu mediul de afaceri şi au fost prinse în programul de guvernare, dar şi în continuare pentru a aşeza corect aceste programe în economie am lucrat.

La fel, asigurăm finanţarea acestor programe prin toate cele trei fonduri disponibile la nivelul statului român: Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, Fondul Român de Contragarantare şi Fondul de Garantare a Creditului Rural, pentru că eu cred că trebuie să ducem finanţarea cât mai aproape de beneficiari, prin intermediul instrumentelor de care dispunem şi care sunt disponibile la nivelul diverselor ministere”, a spus Câciu, citat de AGERPRES

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *