Inspectorii ANPC s-au autosesizat cu privire la modul în care sunt respectate drepturile consumatorilor de către operatorul economic S.C. Nemo Investement Vehicle S.A. (Hotelul Radisson Blue). O echipă de control de la Comisariatul Municipiului București, a realizat o acțiune de control la hotelul de 5 stele din centrul Capitalei.
În urma verificărilor, au fost  aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 33.000 lei, la care s-au adăugat măsuri complementare precum:
– oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman a produselor alimentare neconforme
– oprirea temporară a prestarii serviciilor pentru camerele de cazare verificate.
”Hotelul celor 5 stele căzătoare!
Degradarea turismului începe cu hotelurile ca acesta! 
Mobilier parcă scos de la amanet, produse expirate de ani buni, totul ca la carte, dar cartea de joc a unui ansamblu turistic de top. Dar asta acum mulți ani!
Micul dejun recuperat pentru ziua următoare, curățenie de la paștele trecut și camerele degradate, murdare și cu mobilier mai vechi decât cel din anticariat!
Ieri dimineață, invitat fiind la o dezbatere organizată la Hotel Radisson, am avut ocazia, până la începerea întâlnirii, să mă plimb prin holul hotelului, să stau la bar și, poate cel mai important, să analizez activitatea angajaților hotelului.
Curățenia făcută de mântuială, barul dezordonat și atitudinea lucrătorilor de acolo, m-au determinat să chem o echipă de comisari să verifice întreaga activitate!
Singurul lucru de cinci stele este numele.” – Horia Constantinescu, președintele ANPC.

Nereguli constatate

Neregulile constatate au fost, în zona de bucătărie:
– utilizarea unor materii prime și produse semifinite cu data limită de consum depașită (sosuri, condimente, lapte etc)
– existența unor produse alimentare fără etichete cu elemente de identificare și caracterizare sau data limită de consum, astfel încât să se poată stabili conformitatea acestora
– menținerea în aceleași spații frigorifice a produselor din carne, împreună cu produse finite ce urmau a fi servite ca atare (fructe, legume prelucrate sau intregi) si produse lactate ambalate
– folosirea unor ustensile cu grad avansat de uzură
– utilizarea unui grătar neigienizat, cu arsuri grosiere;
– lipsa traducerii în limba română a denumirii si ingredientelor din listele meniu
– colectarea reziduurilor solide în recipiente neacoperite, amplasate în spațiile de prelucrare.

11 camere controlate

În zona de cazare, au fost constatate abateri de la prevederile legale în vigoare în 11 camere care erau disponibile (libere) la momentul controlului, astfel:
– existența unor pereți murdari
– utilizarea unor piese de mobilier cu porțiuni exfoliate, pătate sau rupte
– utilizarea unor protecții pentru saltea pătate
– deficiențe de informare a turiștilor, în camere (informare incompletă și doar în limba engleză).
Verificările comisarilor CPCMB au fost extinse şi la celelalte camere ale hotelului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *