Ministrul de Interne, Lucian Bode, s-a referit la cazul poliţistului agresat într-un mall din Timişoara, afirmând că “acel derbedeu este în arest şi sper să înfunde puşcăria, aşa cum merită”.

Lucian Bode a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, despre cazul poliţistului agresat la Timişoara.
“Am văzut şi eu, o situaţie tristă pentru colegul nostru, pentru poliţist. Aşa cum ştiţi, acel derbedeu este în arest şi sper să înfunde puşcăria, aşa cum merită”, a transmis Lucian Bode.
Un bărbat, cunoscut în lumea interlopă din Timişoara, a fost arestat preventiv după ce a atacat un poliţist, în parcarea unui centru comercial.
IPJ Timiş afirmă că, deşi la momentul respectiv se aflau în preajmă şi alţi poliţişti, aceştia nu au reacţionat imediat, astfel încât conflictul să escaladeze, însă, ulterior, atacatorul a fost imobilizat, tot în parcare.

Sursa: stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *